Acest proverb subliniază rolurile diferite pe care le aveau fiii într-o familie pastorală tradițională românească: cei mari ajutau la treburile gospodărești și la îngrijirea oilor, în timp ce cei mici erau trimiși la școală pentru a învăța, cu sacrificii financiare semnificative.
În momentul împărțirii moștenirii, contribuția și munca depusă de fiecare era luată în considerare, iar fiii mari erau răsplătiți pe măsura efortului lor. Proverbul pune accent pe echitatea părintească în recompensarea muncii depuse.
Proverbul rezonează cu temele centrale ale romanului „Moromeții” de Marin Preda, în care Ilie Moromete, protagonistul romanului, reprezintă lumea rurală și provocările sale.
În roman, fiii mai mari ai lui Ilie Moromete, în special Paraschiv, Achim și Nilă, sunt cei care muncesc alături de tatăl lor la câmp și în gospodărie, reflectând tradiția de a implica tinerii în munca familială de la o vârstă fragedă. Pe de altă parte, Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, este cel care merge la școală, reprezentând speranța lui Moromete pentru un viitor mai bun prin educație. Ilie își dorește ca măcar unul dintre copiii săi să scape de viața grea de țăran și să aibă șansa la o educație și o viață mai bună.
În roman, tensiunile legate de împărțirea averii sunt evidente. Fiii mai mari se simt îndreptățiți la o parte mai mare a averii din cauza muncii lor, iar Ilie Moromete încearcă să echilibreze justiția și nevoile fiecărui fiu. Moromete însuși se confruntă cu dificultăți în a împăca dorințele fiecăruia și a menține unitatea familiei.
Variantă: Fiii care țin strunga, vor culege la împărțeală; cei care învață, duc numele mai departe.
Comentarii
Trimiteți un comentariu