Treceți la conținutul principal

Când răboajele-s tăiate drept, și socotelile-s curate

Acest proverb se referă la practica veche a utilizării raboajelor ca mijloc de probă primitiv între persoane pentru a înregistra datorii sau înțelegeri. Potrivit articolului 1187 din vechiul Cod Civil Român din 1864 (Codul Cuza), răboajele erau considerate valabile dacă crestăturile erau egale și corelative pe ambele bucăți folosite de părțile implicate.

În mediul pastoral românesc, unde înțelegerile verbale și gesturile de încredere erau esențiale, răboajele reprezentau un mod vizibil și simplu de a ține evidența obligațiilor reciproce. Părțile tăiau crestături pe o bucată de lemn sau alt material, iar cele două bucăți se potriveau pentru a confirma exactitatea și corectitudinea înregistrărilor.

Proverbul subliniază importanța de a face aceste crestături corect, pentru că, atunci când răboajele sunt tăiate drept (adică precise și corecte), nu există îndoieli cu privire la exactitatea socotelilor. În acest fel, se menține încrederea între părți și se evită disputele.

Labels:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

S-au văzut mai mulți miei tăiați de Paște, decât oi bătrâne

Se referă la faptul că nu întotdeauna persoanele în vârstă sunt cele care decedează primele, ci uneori persoanele tinere pot deceda înaintea celor mai în vârstă. Aceasta subliniază imprevizibilitatea vieții și moartea prematură a unor indivizi tineri, care poate avea implicații semnificative asupra succesiunii. Expresia evidențiază că moartea poate veni oricând, indiferent de vârstă, și că a planifica în mod cert pe baza unui eveniment viitor (moștenirea părinților) este riscant.
Un comentariu
Citește mai departe »

Fiii care țin strunga vor culege la împărțeală; cei care învață duc numele mai departe

Acest proverb reflectă dualitatea rolurilor într-o familie tradițională românească, unde fiii mai mari sunt implicați în activitățile gospodărești și îngrijirea oilor, asigurând astfel continuitatea imediată și bunăstarea familiei. În același timp, fiii mai mici, trimiși la școală, sunt pregătiți pentru a duce mai departe numele familiei prin educație și progres.  Proverbul subliniază importanța recunoașterii contribuției fiecăruia în momentul împărțirii averii și valorificarea educației pentru un viitor mai bun.
Un comentariu
Citește mai departe »

Fiii mari poartă grija oilor, iar cei mici umblă la carte

Acest proverb subliniază rolurile diferite pe care le aveau fiii într-o familie pastorală tradițională românească: cei mari ajutau la treburile gospodărești și la îngrijirea oilor, în timp ce cei mici erau trimiși la școală pentru a învăța, cu sacrificii financiare semnificative. În momentul împărțirii moștenirii, contribuția și munca depusă de fiecare era luată în considerare, iar fiii mari erau răsplătiți pe măsura efortului lor. Proverbul pune accent pe echitatea părintească în recompensarea muncii depuse. Proverbul rezonează cu temele centrale ale romanului „Moromeții” de Marin Preda, în care Ilie Moromete, protagonistul romanului, reprezintă lumea rurală și provocările sale. În roman, fiii mai mari ai lui Ilie Moromete, în special Paraschiv, Achim și Nilă, sunt cei care muncesc alături de tatăl lor la câmp și în gospodărie, reflectând tradiția de a implica tinerii în munca familială de la o vârstă fragedă. Pe de altă parte, Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, este cel care...
Trimiteți un comentariu
Citește mai departe »