Treceți la conținutul principal

Învoiala face legea, dar legea nu face învoială

Proverbul „Învoiala face legea, dar legea nu face învoială” subliniază importanța acordurilor mutuale și a convențiilor personale în relațiile dintre oameni.

Învoiala face legea: Această parte a proverbului sugerează că acordurile și convențiile între părți au o putere și o valabilitate de lege între părți. Atunci când două sau mai multe persoane se învoiesc asupra unor termeni, acea învoială devine regula după care se ghidează relația lor.

Legea nu face învoială: Această parte subliniază faptul că legile, oricât de bine intenționate ar fi, nu pot impune consens sau acord între părți. Legea poate stabili reguli și sancțiuni, dar nu poate forța înțelegerea mutuală între oameni. Învoiala, fiind un acord voluntar, se bazează pe consimțământul părților implicate, pe când legea este impusă de o autoritate superioară și nu depinde de acordul individual al fiecărei părți.

Astfel, proverbul în ansamblu reflectă ideea că acordurile și învoielile dintre oameni sunt esențiale pentru funcționarea armonioasă a relațiilor sub umbrela legilor formale.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

S-au văzut mai mulți miei tăiați de Paște, decât oi bătrâne

Se referă la faptul că nu întotdeauna persoanele în vârstă sunt cele care decedează primele, ci uneori persoanele tinere pot deceda înaintea celor mai în vârstă. Aceasta subliniază imprevizibilitatea vieții și moartea prematură a unor indivizi tineri, care poate avea implicații semnificative asupra succesiunii. Expresia evidențiază că moartea poate veni oricând, indiferent de vârstă, și că a planifica în mod cert pe baza unui eveniment viitor (moștenirea părinților) este riscant.

Fiii care țin strunga vor culege la împărțeală; cei care învață duc numele mai departe

Acest proverb reflectă dualitatea rolurilor într-o familie tradițională românească, unde fiii mai mari sunt implicați în activitățile gospodărești și îngrijirea oilor, asigurând astfel continuitatea imediată și bunăstarea familiei. În același timp, fiii mai mici, trimiși la școală, sunt pregătiți pentru a duce mai departe numele familiei prin educație și progres.  Proverbul subliniază importanța recunoașterii contribuției fiecăruia în momentul împărțirii averii și valorificarea educației pentru un viitor mai bun.

Fiii mari poartă grija oilor, iar cei mici umblă la carte

Acest proverb subliniază rolurile diferite pe care le aveau fiii într-o familie pastorală tradițională românească: cei mari ajutau la treburile gospodărești și la îngrijirea oilor, în timp ce cei mici erau trimiși la școală pentru a învăța, cu sacrificii financiare semnificative. În momentul împărțirii moștenirii, contribuția și munca depusă de fiecare era luată în considerare, iar fiii mari erau răsplătiți pe măsura efortului lor. Proverbul pune accent pe echitatea părintească în recompensarea muncii depuse. Proverbul rezonează cu temele centrale ale romanului „Moromeții” de Marin Preda, în care Ilie Moromete, protagonistul romanului, reprezintă lumea rurală și provocările sale. În roman, fiii mai mari ai lui Ilie Moromete, în special Paraschiv, Achim și Nilă, sunt cei care muncesc alături de tatăl lor la câmp și în gospodărie, reflectând tradiția de a implica tinerii în munca familială de la o vârstă fragedă. Pe de altă parte, Niculae, fiul cel mic al lui Ilie Moromete, este cel care...